Catedrala din Radauti - Pogorarea Sfantului Duh

Catedrala din Radauti - Pogorarea Sfantului Duh

Catedrala Unirii Nationale

Catedrala din Radauti, avand hramul Pogorarea Sfantului Duh, se inalta in parcul central al orasului, nu departe de vechiul centru monahal din Radauti, unde se afla astazi Manastirea Bogdana. Ideea ridicarii unei marete catedrale in Radauti a aparut in anul 1920, cand a inceput a fi vehiculata denumirea de "Biserica Unirii Nationale", insa piatra de temelie a actualei biserici a fost pusa abia peste sapte ani, in anul 1927.

Lucrarile de constructie s-au facut sub auspiciile si subventia Mitropoliei Bucovinei pana in anul 1948, iar de la aceasta data si pana in mai 1961, sub auspiciile si subventia Mitropoliei Moldovei si Sucevei, cu participarea, in toti cei 34 de ani, a credinciosilor din Radauti, prin rugaciune, prin contributii materiale si prin munca.

Catedrala Pogorarea Sfantului Duh din Radauti - scurt istoric

Vreme de aproape 420 de ani, localitatea Radauti a fost sediu episcopal. Manastirea Bogdana, aflata inca si astazi in inima duhovniceasca a locului, a indeplinit rolul de necropola domneasca, aici aflandu-se si sediul Episcopiei Radautilor. Prezenta scaunului episcopal in Radauti a durat pana in anul 1782, cand acesta a fost mutat la Cernauti, noua episcopie fiind denumita Episcopia Bucovinei.

 Catedrala Ortodoxa din Radauti - Pogorarea Duhului Sfant

Administratia austriaca a fost potrivnica credincei crestin-ortodoxe nationale. Astfel, masuri precum "desfiintarea complexului ecleziastic de cultura religioasa din Radauti, respectiv Manastirea si Episcopia de Radauti, amplasarea Hergheliei din Radauti in incinta fostei manastiri, germanizarea invatamantului, culturii si administratiei, colonizarea orasului cu populatii straine ca etnie si confesiune religioasa din care cauza Radautiul era considerat la un moment dat cel mai german oras din Tara Fagilor, ingradirea construirii de biserici ortodoxe romanesti, facilitarea construirii de edificii religioase de confesiune catolica, protestanta, mozaica si greco-catolica", au constituit tot atatea semnale ale unei pragmatice, sistematice si bine organizate politici de dominatie instaurate de habsburgi in ceea ce s-a numit mai tarziu Bucovina.

Dupa unirea Bucovinei cu Romania, in anul 1918, credinciosii ortodocsi din Radauti au dorit sa infiinteze o biserica ortodoxa de dimensiuni mari, orasul Radauti devenind resedinta a judetului Radauti. Astfel, dupa 550 de ani de la zidirea Bisericii Sfantul Nicolae, necropola domneasca a Musatinilor, fosta Catedrala Episcopala vreme de peste 420 de ani, actuala Manastire Bogdana, s-a pornit la zidirea unei noi catedrale.

 Catedrala Ortodoxa din Radauti - Pogorarea Duhului Sfant

In anul 1920, un comitet alcatuit din preotii de la Biserica Sfantul Nicolae din Radauti, impreuna cu Epitropia bisericeasca si cu primarul orasului, Gheorghe Popadiuc, au pus in discutie zidirea unei catedrale ortodoxe in orasul Radauti, care sa poarte denumirea de "Catedrala Unirii Nationale", si au hotarat sa faca toate demersurile in vederea obtinerii terenului si a aprobarilor necesare.

In ziua de 10 mai 1921, autoritatile de stat, impreuna cu reprezentantii Bisericii au hotarat zidirea unei Catedrale Ortodoxe in Radauti, constructie monumentala si durabila care avea sa simbolizeze eternizarea unirii Bucovinei cu "Patria Mama", purtand in acest sens denumirea de "Catedrala Unirii Nationale", avand ca hram Pogorarea Sfantului Duh.

Dupa luarea in proprietate a terenului, in ziua de 16 septembrie 1923, s-a sfintit locul unde urma a se construi "Catedrala Unirii Nationale" din Radauti prin asezarea unei cruci de stejar, in prezenta Episcopului-vicar Dr. Ipolit Vorobchievici si a Ministrului Dr. Iancu Nistor.

 Catedrala Ortodoxa din Radauti - Pogorarea Duhului Sfant

Datorita unor date tehnice, abia in iulie 1927 s-au inceput lucrarile pentru zidirea catedralei. Cu mult timp in urma, pe locul actualei catedrale, s-a aflat aflat un helesteu. Pentru ca terenul nu era foarte rezistent, el a trebuit intarit, pe suprafata cu pricina zidindu-se o placa groasa, din beton armat, groasa de cinci metri si asezata pe stalpi de stejar.

In ziua de 23 octombrie 1927 fiind sfintita piatra de temelie, de catre vrednicul de pomenire Mitropolit al Bucovinei Dr. Nectarie Cotlarciuc, asistat fiind de Arhimandritul Ortizie Popescu, staretul Manastirii Sucevita.

Lucrarile de constructie au inceput in anul 1927, pe cheltuiala Mitropoliei Bucovinei. Ca urmare a faptului ca planul initial nu corespundea unei biserici de dimensiunile unei catedrale, acesta a fost refacut, de catre arhitectul Mihail Pankowski, stabilit ulterior la Viena, care a condus lucrarile pana in anul 1940, cand s-a amplasat Crucea deasupra turlei catedralei.

 Catedrala Ortodoxa din Radauti - Pogorarea Duhului Sfant

Lucrarile de constructie a Catedralei din Radauti au durat timp de 34 ani (1927-1961). Din diferite cauze insa, din care cele mai mari au fost criza financiara mondiala (1930-1933) si cel de-al Doilea Razboi Mondial (1939-1945), aceste lucrari, fie au mers mai incet, fie au fost sistate ani intregi.

Lucrarile de ridicare a catedralei au fost oprite, in perioada razboiului, ele fiind continuate abia in anul 1950, cand s-au reinceput lucrarile de finisaj, sub conducerea arhitectului Constantin Popadiuc, originar din Radauti. Atunci s-a inceput tencuirea peretilor exteriori, in functie de banii obtinuti din donatiile credinciosilor, ale Mitropoliei Moldovei si Sucevei si din subventiile alocate periodic de Directoratul Regional al Cultelor si Episcopia Romanului.

De-a lungul celor 34 de ani, cat au durat lucrarile de ridicare a maretei catedrale, la Altarul acesteia au slujit opt preoti: protopopul Dimitrie Carbune, parintele Vespazian Reut, administratorul parohial dr. Ioan Zugrav, protopopul Gheorghe Cojocar, administratorul parohial Victor Cocinschi, protopopul Ioan Breaban, administratorul parohial Oreste Gherasim si protopopul Miltiade Iftode.

 Catedrala Ortodoxa din Radauti - Pogorarea Duhului Sfant

Biserica Pogorarea Duhului Sfant a fost sfintita la 28 mai 1961, in Duminia Rusaliilor (hram), de catre IPS Mitropolit Iustin Moisescu al Moldovei si Sucevei, viitorul patriarh de mai tarziu, inconjurat de un sobor de preoti, si in prezenta unui numar mare de credinciosi, paroh fiind protopopul Miltiade Iftodie.

In anul 2011, in Duminica Pogorarii Duhului Sfant, cu ocazia praznuirii hramului, mareata Catedrala din Radauti implineste 50 de ani de la sfintirea ei.

Catedrala Pogorarea Duhului Sfant din Radauti - arhitectura

Biserica cea mare se intinde pe o suprafata de 550 metri patrati, avand o lungime de 60 de metri si o inaltime de 50 de metri. Ea este construita in stil neobizantin, cu elemente de arhitectura bisericeasca moldoveneasca. Interiorul este impartit in trei nave, avand un culoar principal, strajuit de coloane cilindrice, ce se termina cu capiteluri corintice, lucrate maiestrit. Intre naos si pronaos se afla doua arce dublouri mari. Deasupra usii de la intrare se afla un balcon spatios. Biserica are 131 de ferestre rotunde, de marimi diferite, prin care patrunde lumina in interior.

 Catedrala Ortodoxa din Radauti - Pogorarea Duhului Sfant

Catedrala Ortodoxa din Radauti - Pogorarea Duhului Sfant

Acoperisul bisericii este incununat de o turla centrala, strajuita de o cruce de 6 metri inaltime si 4 metri latime (bratele), de alte patru turle, mai mici, in jur, si de doua turnuri ale clopotnitei, de o parte si de alta a intrarii principale in biserica.

Catapeteasma care acopera Sfantul Altar provine de la Biserica din Rapciuni, astazi scufundata in apele Hidrocentralei de la Bicaz, sculptura ei fiind realizata de Filip Bocic, iar pictura de Nicolae Popovici Lespezi, ambii din Iasi.

Biserica are un policandru de 420 de kilograme, fiind realizat prin contributia preotilor din judet, de catre mesterul argintar Gheorghe Damian din Targu Neamt, si unul mai mic, realizat in Atelierele Patriarhiei si donat de catre membrii Consiliului Parohial.

 Catedrala Ortodoxa din Radauti - Pogorarea Duhului Sfant

Biserica Pogorarea Duhului Sfant a fost pictata, in fresca, dupa proiectul profesorului universitar Victor Bratulescu, lucrarile fiind executate intre anii 1959-1960, de catre pictorii Iosif Keber (1897-1989), Gheorghe Teodorescu Romanati (1891-1980), Ion Taflan (n. 1912), S.Hermineanu si A.Keber. Vopsitoria artistica este opera lui Marin Nitescu si a ierodiaconului Lavrentie Movileanu.

Catedrala Ortodoxa Pogorarea Sfantului Duh

Piata Unirii nr. 74, Radauti, 725400, judetul Suceava, Romania
Preot paroh Virtea Nicolaie
Telefon/Fax: 0230.560.955
Mobil: 0740.222.565

Teodor Danalache

Catedrala Ortodoxa din Radauti - Pogorarea Duhului Sfant

11 Iunie 2012

Vizualizari: 11054

Voteaza:

Catedrala din Radauti - Pogorarea Sfantului Duh 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Florica VizireanuPostat la 2011-06-11 08:07

    Splendida, aceasta Catedrala !!!!!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Creierul inselator. Experimente literare in epoca neurostiintelor
Creierul inselator. Experimente literare in epoca neurostiintelor Pornind de la operele unor autori care explorează psihicul așa-numiților „neurodivergenți“ sau fac ei înșiși parte din această categorie, Jason Tougaw pune în scenă un dialog mai puțin obișnuit, cel dintre neuroștiințe și literatură. 58.00 Lei
Noul Razboi Mondial al vechilor orgolii (in care vom cadea cu totii prizonieri)
Noul Razboi Mondial al vechilor orgolii (in care vom cadea cu totii prizonieri) Singura dorință pe care am avut-o pentru coperta acestui volum a fost aceea de a găsi o imagine care să lege, subtil, trecutul de viitor – și a rezultat acel cadru în care se văd, iată, un militar și un băiețel. Pentru că textul dintre coperte vorbește de 62.00 Lei
Dumnezeu sa pazeasca iubirea. Taine care schimba familia si viata
Dumnezeu sa pazeasca iubirea. Taine care schimba familia si viata Tradiţia noastră bisericească îl vede pe om în perspectiva relaţiei cu Dumnezeu mai înainte de toate ca Tată. Aceeaşi nevoie de filiaţie o are fiecare dintre noi şi în relaţiile lui cu aproapele şi desigur cu cei dragi lui. Unii dintre noi suntem chemaţi 10.00 Lei
Asteptand pe Mirele Hristos. Sfinte femei care au mucenicit pentru Hristos
Asteptand pe Mirele Hristos. Sfinte femei care au mucenicit pentru Hristos Aici vei întâlni fete care au avut o viaţă diferită, care ardeau de dragoste dumnezeiască şi îşi doreau cu râvnă să plece la mănăstire şi cineva nu le lăsa să facă asta. Oamenii răi chinuiesc, lovesc sau constrâng. Aici vei sta cu basmaua băgată între 16.00 Lei
Dumnezeu si singuratatea
Dumnezeu si singuratatea Singurătatea are multe fețe și, negreșit, fiecare dintre noi se va regăsi în portretele și scenele de viață pe care părintele Haralambos Papadopoulos le reunește în acest volum, în care se întrețes tainic și gingaș tensiunea înfruntării și secretul 18.00 Lei
Mai presus decat armele
Mai presus decat armele O poveste despre dragoste și război, despre întâlnirea omului cu Dumnezeu „Scopul principal al cărților mele este de a trezi în inimile cititorilor mei capacitatea de a iubi, fără de care întâlnirea cu Dumnezeu va conduce nu la unirea cu El, ci la 32.00 Lei
Credinta ortodoxa si viata in Hristos
Credinta ortodoxa si viata in Hristos “Această sfântă carte e plină de mare înţelepciune. Ea este o tainică vistierie de înţelegere ascunsă a înţelepciunii lui Dumnezeu. Nu oriunde, nu oricine o poate pricepe. Totuşi, pe măsura fiecăruia dintre cei ce caută să o înţeleagă, conţine toate cele 18.00 Lei
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata Cartea de faţă ne învaţă să vedem distincția – atât de delicată şi importantă – dintre vinovăţia nevrotică, autodevoratoare, distructivă, şi cea sănătoasă, care duce la însănătoşirea sufletească, la pocăinţă, la regăsirea de sine şi la apropierea de 25.00 Lei
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului Preasfântul patriarh kyr Filotei Kokkinos către unul din frații sârguincioși care l-a întrebat cum să-și ducă viața în chilia sa; Scrisoarea bătrânului Teoctist către un frate care l-a întrebat stăruitor cum să-și țină canonul/regula de rugăciune, fiind 13.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact